De la formare europeană la practica de la clasă: comunitatea Școlii Gimnaziale „Ion Creangă” Iași #învață împreună! 
Sub egida proiectului de Acreditare Erasmus+ (nr. 2025-1-RO01-KA121-SCH-000325317), școala noastră a trăit o experiență metodică remarcabilă prin seria de ateliere de lucru pentru profesori, reunite sub genericul „De la stare de bine la învățare cu sens”. 
Evenimentul a reprezentat un veritabil succes de transfer didactic direct: competențele, metodele și instrumentele asimilate de colegii noștri în mobilitățile de învățare europene au fost transformate în resurse concrete, dinamice și imediat aplicabile în activitățile de la clasă.
S-au desfășurat 4 ateliere de lucru, toate la fel de apreciate și de reușite, reflectând abordări inovatoare diferite, în acord cu prioritățile Erasmus ale școlii :
Succesul acestor ateliere este cu atât mai valoros cu cât 5 dintre cei 7 profesori organizatori s-au aflat la prima lor participare într-o mobilitate Erasmus+, debutând astfel la primul lor atelier de formare susținut pentru colegi. Curajul, profesionalismul și pasiunea cu care au conceput și susținut aceste momente demonstrează forța transformatoare a programului european. 
Felicitări din suflet profesorilor coordonatori pentru dedicare, minuțiozitate și generozitatea de a multiplica practicile europene! 
Calde felicitări și mulțumiri tuturor cadrelor didactice participante, care au ales să se implice activ, să dezbată, să experimenteze și să împărtășească soluții. Când profesorii învață împreună ca o adevărată comunitate reflexivă, școala devine un spațiu în care educația capătă sens, bucurie și durabilitate. 